Istorie şi civilizaţie

Atestarea documentară a judeţului Dâmboviţa. De-a lungul timpului, au apărut diverse opinii despre momentul în care au apărut şi s-au dezvoltat judeţele Ţării Româneşti. Judeţele îşi au originea în organizaţiile politice timpurii situate pe apele văilor mai importante, în depresiunile de la poalele munţilor sau în regiunile pritejate natural. Ca dovadă stă şi faptul că multe judeţe şi-au luat numele de la apele curgătoare mai importante care le străbăteau: Buzău, Dâmboviţa, Ialomiţa, Gilort, Motru etc.

În ceea ce priveşte judeţul Dâmboviţa, acesta a apărut cu mult înaintea menţionării sale în documentele cancelariei domneşti, la începutul secolului al XVI-lea. Este vorba despre un document păstrat sub forma unui rezumat, aflat în condica mănăstirii Mislea. Actul a fost emis de Neagoe Basarab (1512-1521), la data de 4 iunie 1512, pentru jupan Calotă, mare vornic şi soţia sa Neacşa, fiica lui Vlad Călugărul, prin care acestora li se confirmă stăpânirea asupra satului Drăgăneştii de lăngă Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, moşia de zestre a jupaniţei Neacşa.  Satul amintit a dispărut şi se pare că se afla în vecinătatea actualei comune Gura Ocniţei.

Cu siguranţă, apariţia târzie a judeţului Dâmboviţa în documentele epocii se datorează existenţei reşedinţei domneşti la Târgovişte încă de la sfârşitul sec al XIV – lea, care prin importanţa sa a umbrit judeţul şi nu a mai făcut necesare menţiuni documentare de genul „ satul ... ot sud Dâmboviţa”, în care „sud” însemna judeţ.

Condiţiile istorice şi economice, schimbătoare de la o perioadă la alta, permit delimitarea mai multor etape în evoluţia teritoriului judeţului Dâmboviţa, şi anume: prima menţionare a judeţului (1512) până la reformele lui Constantin Mavrocordat (1741); de la 1741 la Regulamentul Organic (1831); de la 1831 la reformele lui Al. I. Cuza (1864); de la 1865 la 1950; perioada administrativă de tip „sovietic” 1950 – 1968; revenirea parţială la modelul antebelic – până în prezent.

Conţinutul documentului:

Hrisovul mării sale Io Basarab voevod, feciorul lui Basarab voevod, de moşie la Drăgăneşti de lângă Târgovişte sud Dâmboviţa. Iunie 4 dni, leat 7020 <1512>.

Cinstitului boierului din casa domnii mele jupanului Calotă vel dvornic şi jupînesii lui Neacşii, fata vladului voevod şi cu feciori lor şi cu fetele lor, anume Stanca şi Caplea ca să le fie lor Drăgăneştii de lîngă Tîrgovişte jumătate, pentru că au dat Vlad voevodŭ fii-sii, jupînesii Neacşii, de zestre.

Publicat în Documenta Romaniae Historica, B. Ţara Românescă, vol. II, Academia Română, Bucureşti, 1972, volum îngrijit de acad. Ştefan Ştefănescu şi Olimpia Diaconescu. Foto: Documentul de atestare a judeţului Dâmboviţa-Condica Mănăstirii Cercetările arheologice au permis surprinderea unei locuiri intense în toate epocile şi perioadele istorice, harta arheologică a judeţului Dâmboviţa oferind un argument de netăgăduit în demonstrarea unei continuităţi de vieţuire, un foarte bun exemplu oferindu-l comuna Văcăreşti, în satele căreia se regăsesc urme de locuire de pe parcursul întregii noastre istorii.

Foto: Opaiţ de factură romană, secolele III – IV

În cadrul apariţiei şi evoluţiei societăţii omeneşti în spaţiul carpato-dunareano-pontic, urmele aşezării şi activităţii omului pe meleagurile judeţului Dâmboviţa atestă o vechime ce coboară în paleolitic, prima treaptă a istoriei societăţii omeneşti.

Primele indicii au fost constituite de recoltarea unor unelte de silex din zona satelor Ioneşti şi Puntea de Greci, importante şi prin aceea că reprezintă o limită estică a zonelor de semnalare a grupurilor de Homo Erectus în prima parte a paleoliticului inferior.

În paleoliticul superior (cca. 35.000-10.000 ani în urmă) aria şi numărul descoperirilor creşte (Potlogi, Morteni, Butimanu), iar neoliticul este atestat în judeţul Dâmboviţa încă din fazele sale timpurii (Brăteştii de Sus), dar şi în cele avansate (Corbii Mari, Croitori, Geangoeşti, Moara din Groapă, Odobeşti, Pădureni s.a.), cercetările atestând faptul că este vorba de agricultori, cu locuinţe de suprafaţă, construite în faza mijlocie a culturii Gumelniţa, cu podină de lut, pereţi de lemn lipit cu pământ şi prevăzute cu vetre.

Foto: Pafta (metal, sidef), atelier oriental, secolul XVIII

Foto: Pafta (metal), atelier oriental, secolul XVIII

Epoca bronzului (2000-1200 î.Hr.  este ilustrată prin descoperiri aparţinând culturii Glina situate pe terasele râurilor Ialomiţa, Ilfov, Tinoasa, Nuceţel, Racoviţa etc, dezvelirea unor morminte în cistă din piatră la Runcu, Voineşti, Cândeşti, Mesteacăn sugerând că popularea regiunii subcarpatice a judeţului era în aceasta perioada până în zonele montane.

O importanţă aparte o are aşezarea de la Perşinari (com. Văcăreşti) unde în afara faptului că au fost puse în evidenţă fortificaţii cu val şi şanţ de apărare, s-a descoperit şi un celebru tezaur de arme de aur şi argint datat în epoca bronzului mijlociu (sec. XVI-XV î.Hr.) vădind profunde influenţe miceniene, ceea ce demonstrează existenţa unor legături cu lumea egeeană.

Hallstatt-ul, prima epocă a fierului (cca.1200-450/300 î.Hr.) defineşte cultura materială şi spirituală a tracilor marcată de obiectele de la Ocniţa (două centuri de bronz din sec. XII î.Hr.), definirea trăsăturilor specifice civilizaţiei geto - dacilor apărând în vestigiile din epoca La Tène descoperite la Valea Voievozilor (sec. VI-V î.Hr.).

Descoperirea elementelor civilizaţiei geto-dacice umple, în mod fericit, harta arheologică a judeţului Dâmboviţa venind să confirme marea explozie de cultură în faza clasică a acesteia (sec. I î.Hr. - sec. I d.Hr.), cu prezenţă mai ales la Adânca, Bucşani, Căprioru, Cătunu, Frasinu, Gheboieni, Potlogi, Valea Voievozilor.

Etapele urmatoare sunt în general marcate de prezenţa tezaurelor monetare, în primă fază marcând legăturile cu teritoriile greceşti, macedonene, romane (tezaurele de la Brâncoveanu şi Găeşti sau descoperirile izolate de la Moreni, Pătroaia sau Tăchiţele) mai apoi baterea propriei monede (Adânca, Căprioru, Cojasca, Crevedia, Podu Cristinei, Urseiu) şi în cele din urmă după cucerirea romană unificarea politică, economică şi strategică reprezentată de adoptarea dinarului imperial roman  ca principală monedă de schimb (tezaurele de la Brâncoveanu, Valea Voievozilor, Vlădeni, Voineşti).

După retragerea aureliană, legăturile dintre romanitatea sudică şi nord - dunăreană se amplifică în epoca constantiniană (sec. IV) când o serie de capete de pod din stânga Dunării sunt refăcute, din această epocă datând, se pare, valul numit Brazda lui Novac de Nord, constituit din raţiuni strategice între Hinova (jud. Mehedinţi) şi Brăila, a cărui prezenţă pe teritoriul judeţului se observă la Vultureanca, Puntea de Greci, Petreşti, Puţu cu Salcie, Mătăsaru, Cornăţelu, Moara Nouă, Dobra, Finta.

Foto: Farfurie smălţuită decorativă, secolele XIV – XV

Foto: Partea inferioară a pietrei de mormânt a lui Mateiaş (d.1652), fiul adoptiv al lui Matei Basarab (1632 - 1654)

Încheierea procesului de etnogeneză marchează ultimele secole ale mileniului I. Odată constituit, poporul român a resimţit nevoia unor formaţiuni politice proprii, menite să-i apere identitatea. Diploma cavalerilor ioaniţi menţionează pentru prima jumătate a sec. al XIII-lea existenţa "ţării lui Seneslau" situată la răsărit de Olt şi care cuprindea, cu siguranţă, cea mai mare parte a judeţului Dâmboviţa.

În momentul constituirii statului feudal, în Ţara Românească se remarcă, atât documentar, cât şi arheologic, o intensă locuire pe teritoriul judeţului, cercetările evidenţiind existenţa unor aşezări în mai toate zonele de relief (Cazaci, Băjeşti, Pucioasa - Şerbăneşti, Cobia, Mătăsaru, Sperieţeni şi multe altele).

Pentru istoria evului mediu, principalele evenimente economice, politice, militare şi cultural-religioase se concentrează pentru trei veacuri la Târgovişte, devenită prin voia lui Mircea cel Bătrân reşedinţă domnească şi capitală a Ţării Româneşti.

Atestarea documentară din "Memoriile de călătorie" ale lui Johannes Shiltberger, a însemnat începutul unei glorioase istorii conturată prin isprăvile de arme sau culturale realizate de 33 de voievozi între 1396 şi 1714. De la Mircea cel Bătrân la Constantin Brâncoveanu au poposit pe tronul voievodal Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476) simbol al fermităţii, fascinantă figură a istoriei noastre, asociat pe nedrept lui Dracula, Radu cel Mare (1495-1508), protectorul primelor tipărituri, cărturarul Neagoe Basarab (1512 - 1521), Petru Cercel (1583 - 1585) renascentist pendulând între Bosfor şi luminile Parisului, Mihai Viteazul (1593 - 1601), cel care va realiza pentru prima oară în 1600 unirea celor trei principate române, Matei Basarab (1632 - 1654), Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) cu un destin tragic, ucis împreună cu cei patru fii ai săi de către turci şi alţii.

Foto: Cahlă cu motivul “Sfântul Gheorghe omârând balaurul”, secolul XVI

Viaţa locuitorilor judeţului şi-a urmat însă cursul firesc, marea problemă a timpului fiind stăpânirea pământului. În general, proprietăţile s-au concetrat la marii dregători, atât cu obârşie din zonă, cât şi favoriţi ai unuia sau altuia dintre voievozi. Biserica deţinea numeroase donaţii sau cumpărări, în judeţul Dâmboviţa 25 de mănăstiri, inclusiv Mitropolia, având proprietăţi în 82 de sate.

Istoria modernă. Secolele următoare pot fi caracterizate ca secole de frământari sociale, o prima încercare a lui Caragea-Vodă şi mai apoi, a lui Alexandru Suţu de a răpi moşia oraşului Târgovişte conducând la cunoscuta răscoala a târgoviştenilor din 1820, care au trimis o delegaţie numeroasa la Bucureşti "cu rogojini pe cap şi cu jalba la protap".

Revolta din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, a găsit numeroşi aderenţi, care s-au înrolat voluntar sub steagul său. După marşul victorios asupra Capitalei, au urmat moartea domnului Tudor şi jefuirea ţinutului, episodul de la Mănăstirea Nucet şi ruinarea Curţii Domneşti nefiind singulare.

Înlăturarea regimului fanariot şi restabilirea domniilor pământene şi mai ales desfiinţarea monopolului turcesc în 1829, au creat condiţii de revitalizare a vieţii judeţului. Prin desfiinţarea raialei Giurgiului şi integrarea ei în administrarea ţării, târgul Găeşti cu cele 15 sate vecine au intrat în administraţia judeţului Dâmboviţa, lărgindu-se astfel baza cerealieră de aprovizionare a oraşului Târgovişte şi a satelor dinspre munte.

Revoluţia de la 1848 a antrenat multe personalităţi publice de o parte sau de alta, dar şi mari mase de cetăţeni atât din mediul rural, cât şi din mediul urban, cu precădere intelectuali şi ţărani doritori de pământ, cca. 40.000 de dâmboviţeni aflându-se la marginea oraşului Bucureşti în ziua masacrului din Dealul Spirii, fiind siliţi cu forţa a se întoarce acasă fără a lupta cu turcii.

Acţiunile unioniste au fost larg sprijinite, în timpul pregătirilor pentru alegerea deputaţilor în Divanul ad-hoc, când judeţul a fost vizitat de reprezentanţii Sardiniei, Franţei şi Angliei, târgoviştenii, ca de altfel toţi locuitorii satelor dâmboviţene pe unde au trecut, întâmpinându-i cu puternice manifestări de simpatie, agitaţiile fiind atât de puternice încât caimacănia a fost silită să dea peste 30 de ordine cu caracter represiv de teama unei revolte.

În acelaşi entuziasm au fost aprobate în unanimitate reformele lui Cuza, îndeosebi reforma agrară. Din totalul populaţiei de cca. 138.693 suflete, cca. o şesime a fost împroprietărită (22.846 clăcaşi), fiind împărţite 156.722 pogoane.

În 1877, dâmboviţenii şi-au dat şi ei tributul de sânge luptei pentru independenţă, ostaşii încadraţi în regimentele 3 linie, 7 dorobanţi şi 3, 4 şi 7 călărăşi, participând la luptele din zona Griviţa şi Plevna, populaţia donând însemnate cantităţi de bani, materiale şi produse, cu mult peste cererile oficiale.

Ca întreaga ţară şi judeţul Dâmboviţa a răspuns cu entuziasm la chemarea lansată de guvernul liberal pentru întregirea hotarelor ţării, fiii săi participând, în primul război mondial, la memorabilele lupte din Moldova, înrolaţi în deja celebrul Regiment 22-infanterie, prezent în încleştările de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, mărturie stând cele 118 morminte care le glorifică faptele de arme.

A doua conflagraţie mondială şi-a facut simţită prezenţa în judeţul Dâmboviţa, prin deosebite şi de multe ori anonime fapte de vitejie, momentul întoarcerii armelor creând prilejul desfăşurării unor importante lupte, în urma cărora fiind capturaţi peste 3.000 de soldaţi germani şi mari cantităţi de arme şi munitii, trupele participând apoi atât la eliberarea altor zone ale ţării cât şi a teritoriilor învecinate (Regimentul 2-care de luptă Târgovişte ajungând până în Austria şi Cehoslovacia).

Regimul comunist constituie o perioadă tristă în îstoria judeţului. Intenţia mărturisită de a se revitaliza drept a doua capitală, Târgoviştea, nu s-a tradus în creşterea efortului investiţional, în conservarea numeroaselor vestigii ale trecutului, ci cât mai mult în martirizarea unor străzi şi imobile valoroase. Sub şenilele buldozerelor au căzut lăcăşuri memorabile şi vechi case boiereşti, fiind nimicită o bună parte din moştenirea lăsată de înaintaşii noştri.
Newsletter
Abonează-te aici şi vei primi pe mail ultimele noutăţi despre toate evenimentele şi manifestările ce vor avea loc în Dâmboviţa.
vizitatori
27 Jun 2017
33941 unici