Geografie

Judeţul Dâmboviţa are o suprafaţă de 4.054 Km2 (1,70 % din suprafaţa ţării) repartizată astfel: 63 % - teren agricol, 29 % păduri şi 9 % curţi construcţii. Judeţul este situat în partea central-sudică a ţării, suprapunându-se bazinelor hidrografice ale râurilor Ialomiţa şi Dâmboviţa.
Coordonate: este intersectat de paralela de 45,00 lat.N (N de Tătărani,Ocniţa) şi meridianul de 25,30  long. E.
Judeţele vecine: Braşov, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Teleorman şi Argeş.
Altitudinea maximă se înregistrează în vf. Omul (2505 m) din Munţii Bucegi, iar cea minimă de cca 120 -125 m, în Câmpia Titu.
Unităţile administrative componente ale judeţului sunt: 2 municipii, 4 oraşe şi 82 comune.

Relieful
Teritoriul este dispus în trei trepte de relief, ce se succed de la N spre S pe o diferenţă de nivel de cca. 2.400 m; acestea sunt alcătuite din munţi (9 %), dealuri (41 %) şi câmpii (50 %).
Etajat de la câmpia joasă până la cele mai semeţe piscuri ale Munţilor Bucegi, relieful judeţului Dâmboviţa prezintă o mare diversitate peisagistică. Succesiunea treptelor de relief poartă atât amprenta factorilor geologici, cât şi a celor fiziogeografici, care au participat activ la formarea şi evoluţia lor.
Cea mai veche şi mai înaltă unitate de relief, situată în partea de nord a judeţului, este formată de munţii Leaota şi Bucegi. Primul masiv, fiind alcătuit din şisturi cristaline, se deosebeşte ca morfologie de Munţii Bucegi, în a căror alcătuire predomină calcarele, gresiile şi conglomeratele.
Subcarpaţii alcătuiesc cea de-a doua treaptă de relief şi ocupă 23% din suprafaţa judeţului. Din punct de vedere geologic sunt alcătuiţi din depozite paleogene la nord şi neogene la sud. Aproape toată gama formaţiunilor este cutată într-o succesiune latitudinală de sinclinale şi anticlinale puternic faliate. Nota dominantă a reliefului o dau fenomenele de alunecare şi de eroziune torenţială, care scot din circuitul agricol suprafeţe apreciabile de teren.
Piemontul Cândeşti constituie o treaptă de relief care se deosebeşte prin alcătuirea geologică, tectonică şi morfologică atât de Subcarpaţi, cât şi de zona de câmpie. Interfluviile sunt netede, împădurite, uşor înclinate spre sud şi fragmentate de văi mult mai adâncite în cuvertura de pietrişuri.



Câmpiile, care ocupă peste 50% din suprafaţa judeţului, alcătuiesc cea mai joasă şi cea mai tânără treaptă de relief. Orientarea generală a interfluviilor , nord-vest -- sud-est, panta mică a acestora, lăţimea şi gradul slab de fragmentare dau nota dominantă a acestei unităţi. Din forajele existente se constată prezenţa unei cuverturi de pietrişuri de grosimi variabile peste care stau depozite loessoide sau de luncă. În condiţii specifice de climă şi vegetaţie, pe aceste depozite s-au format cele mai fertile soluri din judeţ.

Munţii. Unitatea montană carpatică, situată în partea de N, cuprinde două masive – Leaota şi Bucegi – complet diferite ca structură geologică şi înfăţişare. Este alcătuit predominant din şisturi cristaline cu pante domoale şi culmi rotunjite. Văile sunt puternic adâncite, însoţite de versanţi cu înclinare moderată, având înălţimile cele mai mari în vârful Leaota: 2133 m.



Masivul Bucegi, alcătuit predominant din gresii şi conglomerate şi numai parţial din calcare, are înălţimi frecvente peste 2000 m: vârful Omul 2505 m, vârful Doamnele 2402 m, vârful Bătrâna 2181 m. Este bine marcat în ansamblul peisajului carpatic prin abrupturile sale marginale, ce pun în evidenţă flancurile externe prin varietatea reliefului său. Alternanţa de gresii, marne şi conglomerate, neuniformitatea litologică a conglomeratelor au condiţionat apariţia prin dezagregare şi eroziune diferenţială, a unui relief rezidual de turnuri şi coloane ce iau forme dintre cele mai bizare cele mai cunoscute fiind Babele şi Sfinxul .



În bazinul superior al Ialomiţei domină relieful carst abrupturi, hornuri (Hornurile Ţapului), doline, chei (Horoabele, Urşilor, Peşterii, Tătarului, Zănoagei, Orzei), peşteri (Ialomiţei). Relieful structural este evidenţiat prin suprafeţele structurale, abrupturi, brine şi poliţe structurale. În bazinul superior al Ialomiţei sunt localizate, de asemenea, numeroase urme ale glaciaţiunii cuaternale: circurile de sub Mecetul Turcesc şi de la obârşia văii Sugărilor, văi glaciare, custuri, morene.

Dealurile. Subcarpaţii Ialomiţei formează treapta colinară înaltă ce constituie partea central–nordică a judeţului. Sunt alcătuiţi dintr-o asociere de dealuri şi depresiuni, acestea din urmă fiind generate de eroziunea diferenţială şi dispuse în lungul văilor principale.
Un prim aliniament îl formează Subcarpaţii interni, alcătuiţi din fliş cretacic şi paleogen, în care se dezvoltă pinteni prelungi cu înălţimi de 800 – 900 m, situaţi la baza masivelor Bucegi şi Leaota. În lungul văilor apar primele depresiuni de contact: Moroieni – Pietroşiţa pe Ialomiţa şi Runcu pe Ialomicioara.
Spre sud apare o succesiune de dealuri şi depresiuni: Dealul Micloşanilor (800 m), Dealul Mare, D. Platul Sârnei, Depresiunea Bărbuleţu – Râul Alb şi Depresiunea Bezdead. Alternanţa gresiilor, marnelor şi argilelor puternic cutate, a sinclinalelor şi anticlinalelor fac ca eroziunea să fie intensă, procesele de versant foarte active: în lungul principalelor văi apare un nou uluc depresionar: Voineşti – Aluniş - Vulcana – Pucioasa – Vişineşti – Sultanu – Valea Lungă.
Subcarpaţii externi, formaţi din depozite miopliocene, mai puţin dure, formează o treaptă mai coborâtă şi relativ mai uniformă de unde şi denumirea frecventă de plaiuri (Plaiul Măgurei, Plaiul Cărpiniş etc). Sinclinalele şi anticlinalele sunt acoperite de o cuvertură groasă de pietrişuri şi nisipuri în care apele au sculptat un şir de depresiuni (Doiceşti, Ocniţa, Iedera – Moreni). Faţă de zona de câmpie din S, dealurile subcarpatice se termină prin denivelări de 40–60 m, întrerupte în dreptul văilor mari de golfuri de câmpie care pătrund printre acestea.
Piemontul Cândeşti, situat la V de valea Dâmboviţei, formează treapta colinară mai joasă (300 – 550 m) ce intră în alcătuirea teritoriului judeţului Dâmboviţa. Este reprezentat doar prin platoul interfluvial, uşor înclinat, dintre culoarele depresionare ale văilor Dâmboviţa şi Potopu.

Câmpiile.Câmpia Română ocupă cca. jumătate din suprafaţa judeţului. Ea este reprezentată prin câmpia înaltă a Dâmboviţei şi Ialomiţei şi prin câmpia de subsidenţă a Titului. Câmpia înaltă este alcătuită din câteva prelungiri, sub formă de pinteni, ale Piemontului Cândeşti (Câmpia Picior de Munte, la Văleni de Dâmboviţa) sau a unor fragmente de piemont (Pintenul Măgurii, la E de Ialomiţa) din Câmpia Târgoviştei, rezultată din unirea conurilor piemontane ale Dâmboviţei şi Ialomiţei şi din Câmpia Cricovului.



Câmpia de subsidenţă a Titului este formată din câmpuri interfluviale înguste, separate de văi cu albii instabile, cu zone de înmlăştinare şi cu numeroase albii părăsite. Caracterul esenţial este dat de faptul că luncile au o lăţime foarte mare, devenind uneori comune pentru două râuri vecine (lunca Argeş - Sabar).
La SV de Argeş, câmpia se înalţă mai mult faţă de văile care o drenează, urmând o înclinare NV - SE, relativ similară cu cea a piemontului pe care de fapt câmpia continuă; este o porţiune din Câmpia Găvanu - Burdea.

Flora

Ca urmare a poziţiei judeţului în zona de câmpie, de dealuri şi de munte, vegetaţia şi flora prezintă o etajare caracteristică. Zona pădurilor de foioase care ocupă partea de SV a judeţului şi suprafeţele restrânse în Câmpia Târgoviştei este alcătuită din păduri de stejar submezofili termofili (cer şi gârniţă), parţial defrişate şi înlocuite cu culturi şi pajişti secundare stepizate. Subarboretul acestor păduri este compus din păducel, lemn câinesc, măceş, porumbar, sânger, corn, fiind bine dezvoltată şi pătura erbacee.
Etajul pădurilor de foioase este larg reprezentat în Subcarpaţi şi Piemontul Cândeşti unde predomină păduri de gorunşi pajişti colinaresecundare, dar apar, îndeosebi pe versanţii nordici şi făgete de deal cu carpeni până în zona montană unde se desfăşoară pădurile de fag şi de amestec (fag, molid, brad) tivite de un brâu de pajişti montane secundare.



Etajul pădurilor de molid este alcătuit din molidişuri ce alternează cu pajişti montane de păiuş roşu. În Bucegi şi pe culmile sudice ale Munţilor Leaota, legătura dintre pădurile de molid şi cele de fag se realizează prin subzona pădurilor de răşinoase amestecate cu păduri de fag. De remarcat este şi faptul că în aceste păduri încep să apară în pâlcuri mai mici şi alţi arbori, ca: ulmul, frasinul, arţarul, plopul tremurător, iar dintre arbuşti apar la marginea pădurilor socul, salcia etc.
Etajele subalpin şi alpin sunt reduse spaţial, fiind constituite din tufişuri pitice, perniţe de plante secundare şi pajişti subalpine ce alternează cu tufişuri de smârdar, jneapăn, anin de munte şi ienupăr şi pajişti de stâncărie.
Din categoria asociaţiilor azonale remarcăm în primul rând pădurile de esenţe moi dezvoltate în luncile râurilor unde se întâlnesc pajişti mezohidrofile şi zăvoaie de anin negru şi alb, plop şi salcie, iar în zonele umede ale câmpiei de divagare, păduri de stejar pedunculat şi pajişti mezohiprofile, local cu vegetaţie palustră.

Fauna

Fauna se caracterizează prin predominarea celei de pădure, bogate în specii de valoare economică deosebită: cerbul, ursul, mistreţul, râsul (ocrotit de lege), jderul, veveriţa, căpriorul (colonizat în Subcarpaţi şi Piemontul Cândeşti), iepurele, popândăul, în sud. Dintre păsări, larg răspândite sunt: alunarul, fazanul şi cocoşul de munte (ocrotit de lege); frecvente sunt broasca râioasă şi salamandra.

Fauna alpină
are ca reprezentant tipic capra neagră.
Varietatea condiţiilor geografice asigură mediul optim de viaţă şi pentru o faună bogată pe toate treptele de relief. Gradul mare de împădurire al judeţului, în special în zona montană şi subcarpatică, asigură condiţii bune de viaţă pentru multe specii de animale de interes cinegetic şi peisagistic. Astfel, culmile cele mai înalte ale Munţilor Bucegi şi cele mai prăpăstioase ţancuri constituie domeniile caprei negre (Rupicapra rupicapra), care în timpul iernii coboară în căutare de hrană până în zona pădurilor de munte. Dealtfel, în Bucegi este limita cea mai estică unde se mai întâlneşte capra neagră în Carpaţii Meridionali.
Tot domeniului alpin îi sunt caracteristice şi o serie de păsări, cum este cinteza alpină (Anthus sipinoletta), care, împreuna cu multe alte specii alpine, a coborât până la limita superioară a pădurilor.



În zona pădurilor de munte, fauna este mult mai bogată şi diversă. În aceste păduri se întâlneşte cerbul (Cervus ealphus carpathicus), recunoscută fiind valoarea cinegetică a acestei podoabe a pădurilor carpatice. Deşi trăieşte mai mult în zona pădurilor montane, ursul (Ursus arctos) urcă după hrană în timpul verii până în zona subalpină, iar în perioada de toamnă coboară spre poalele culmilor montane. Căprioara (Capreolus capreolus) este răspândită în foarte multe păduri din cadrul judeţului, ca urmare a acţiunilor de colonizare care s-au întreprins în zona carpatică, subcarpatică, şi chiar de câmpie. Mistreţul (Sus scrofa), foarte răspândit în zona pădurilor de fag şi gorun, coboară după hrană, de foarte multe ori, până în zona dealurilor subcarpatice.
Tot în zona pădurilor carpatice de raşinoase se întâlnesc şi exemplare de râs (Linx linx), cel mai feroce carnivor al Carpaţilor noştri. Atât în pădurile montane, cât şi în cele de deal se întâlneşte şi jderul de scorbură (Martes martes) Un alt mamifer care se întâlneşte atât în Subcarpaţi, cât şi la câmpie, având o mare valoare cinegetică, este iepurele (Lepus europaeus).
Caracteristică pentru pădurile pericarpatice de fag şi stejar este şi veveriţa (Sciurus vulgaris), care are alături de alte rozătoare mici, ca şoarecii şi pârşul comun, completează fauna de mamifere a acestor păduri.
În zona munţilor înalţi se pot remarca şi o serie de specii considerate ca relicte glaciare. Dintre acestea menţionăm vipera comună(Vipera berus berus) şi şopârla de munte (Lacerta vivipara ). Se întâlnesc de asemenea, atât în Bucegi, cât şi în Leaota, câteva endemisme carpatice, cum este de exemplu salamandra carpatică (Triturus montandoni) sau alte specii considerate ca elemente europene.
Dintre speciile de păsări de interes cinegetic, în pădurile montane se întâlneşte cocoşul de munte (Tetrao urogallus). În pădurile carpatice de răşinoase trăieşte ciuhurezul porumbac (Surnia ulula), iar în pădurile de fag cinteza de iarnă (Fringila montifringilla).
Păsările caracteristice pădurilor din jumătatea sudică a judeţului sunt: coţofana (Pica pica), graurele(Oriolus oriolus), botgrosul (Coccothrauster coccothrauster). Apoi, din luna mai încep să apară şi oaspeţii de vară ai pădurilor, ca privighetoarea mare (Luscinia luscinia), dumbrăveanca (Coracias garrula), pupăza(Upupa epops), sitarul (Scolopax rusticola), potârnichea (Perdix perdix).
În zona de deal şi de câmpie, reptilele sunt reprezentate prin guşter (Lacerta viridis) şi diferite specii de şerpi.

Fauna ihtiologică
a apelor din cuprinsul judeţului este bine reprezentată şi conservată ca urmare a faptului că reţeaua de râuri din zona montană şi subcarpatică este foarte puţin poluată. Astfel, în zona de munte, unde cursurile de apă au pante mari, cantitatea de aluviuni în suspensie este foarte mică şi apa bine oxigenată, creşte în foarte bune condiţii păstrăvul (Salmo trutta fario). Pe afluenţii Ialomiţei şi Dâmboviţei care izvorăsc şi curg prin regiunea subcarpatică se întâlneşte lipanul(Thymallus thymallus). Ceea ce este caracteristic pentru cursurile Dâmboviţei şi Argeşului din cadrul judeţului este faptul că se întâlnesc ca specii dominante scobarul (Chondrostoma nasus) şi mreana (Barbus barbus). Pe cursurile mici de apă din zona câmpiei sudice se întâlneşte şi cleanul (Lenciscus cephallus).

Hidrologia


Apele de suprafaţă. Reţeaua hidrologică din judeţul Dâmboviţa aparţine la două sisteme hidrografice distincte şi anume: cel al Ialomiţei, în jumătatea de N-E, şi cel al Argeşului în jumătatea de S-V. Densitatea reţelei de râuri variază între 0,5 şi 0,8 km/kmp în zona montană, între 0,3 şi 0,5 km/kmp în zona subcarpatică şi între 0,3 şi 0,4 Km/Kmp în zona joasă.



Râul Ialomiţa
izvorăşte de pe versantul sudic al masivului Bucegi şi părăseşte teritoriul judeţului în amonte de confluenţa cu râul Cricovul Dulce, având o suprafaţă de bazin de 1208 kmp şi o lungime de 132 km. Panta medie a râului pe teritoriul judeţului este de l7,5%.

Râul Argeş
, ale cărui izvoare se găsesc pe versanţii sudici ai M.Făgăraş - Argeş, străbate judeţul pe o lungime de 47 km, la intrarea în judeţ având o suprafaţă de bazin de 3590 kmp şi o lungime de 130 km, iar la ieşirea din judeţ o suprafaţă de 3740 kmp şi respectiv lungimea de 177 km. Panta medie a râului pe sectorul aferent judeţului este de 1,65 %.
Cel mai important afluent al Argeşului este Dâmboviţa care are la intrarea în judeţ o suprafaţă de bazin de 636 kmp şi o lungime de 67 km, iar la ieşire o suprafaţă de bazin de 1120 kmp şi o lungime de 157 km, confluenţa cu Argeşul fiind însă în afara judeţului Dâmboviţa. Interfluviul dintre Dâmboviţa şi Ialomiţa este drenat, în zona de câmpie de Colentina şi Ilfov, afluenţi ai Dâmboviţei cu care se uneşte în judeţul Giurgiu.
Un alt afluent important al râului Argeş este Sabarul, care îşi culege apele de pe teritoriul judeţului Dâmboviţa şi pe care îl părăseşte în apropierea comunei Potlogi, unde are o suprafaţă de bazin de 740 kmp şi o lungime de 65 km.
Partea de S-V a judeţului este drenată de râurile din zona superioară a bazinului Neajlov, afluent al Argeşului, cu care confluenţează în judeţul Giurgiu. Debitele medii multianuale specifice variază pe teritoriul judeţului între 20 l/s.kmp în zona înaltă a Munţilor Bucegi şi 5 l/s.kmp, în zona de câmpie din sud. Debitul mediu multianual al Ialomiţei la Băleni, situat imediat în amonte de confluenţa cu Cricovul Dulce, este de 10,1 mc/s, al Argeşului, la intrarea în judeţ, de 39,5 mc/s - debit care variază nesemnificativ până la ieşire - al Dâmboviţei, la intrarea în judeţ de, 10,1 mc/s, iar la ieşire de 11,8 mc/s.
Pe râurile ale căror bazine de recepţie se află integral sau în majoritate, în zona înaltă, cum ar fi de exemplu Ialomiţa la s.h. Moroeni şi Dâmboviţa la s.h. Malu cu Flori, volumele maxime de apă pe anotimpuri se scurg obişnuit primăvara (aprilie-iunie), iar cele minime în iarna (decembrie-februarie) reprezentând în medie cca. 40 – 50 % şi, respectiv 10 – 15 % din cele anuale.
Lacurile sunt relativ slab reprezentate pe teritoriul judeţului Dâmboviţa. În câmpie, sunt amenajate o serie de iazuri şi heleştee (Nucet, Comişani, Bungetu, Băleni) de importanţă locală. În bazinul superior al Ialomiţei, în amonte de Cheile Orzei, se află lacurile de acumulare Bolboci şi Scropoasa, care deservesc uzinele hidrocentralelor de la Doiceşti şi Moreni. În zona Pucioasa există un lac de acumulare, având în aval o păstrăvărie şi de asemenea are şi funcţie turistică.

Apele subterane.
Rezervele de ape subterane din cuprinsul judeţului Dâmboviţa depind de gradul de permeabilitate, cât şi de grosimea şi extensiunea rocilor care le înmagazinează. Astfel, rocile compacte din zona montană sunt în general impermeabile pentru o bună parte a munţilor Leaota şi Bucegi. Totuşi, abundenţa şi permanenţa izvoarelor dovedeşte existenţa apelor freatice, dar acestea sunt acumulate în depozitele de pantă şi de la baza versanţilor. O situaţie mai aparte o prezintă conglomeratele din sinclinalul Bucegilor, care au un grad de permeabilitate mai mare faţă de depozitele constituente din jur, dar nu dau izvoare cu un debit prea mare. În zona de munte nu putem vorbi de prezenţa stratelor acvifere de adâncime.
Depozitele constituente din zona subcarpatică au diferite grade de permeabilitate, în funcţie de natura lor. Există strate acvifere locale în depozitele de pietrişuri, nisipuri şi argile din formaţiunile pliocene şi pleistocen inferioare. Trebuie să remarcăm faptul că prin înfiltrarea apelor superficiale în depozitele mio-pliocene, acestea suferă de cele mai multe ori un proces de mineralizare accentuată şi apar, sau sunt întâlnite în foraje, ca ape minerale cu importanţă mare pentru economia judeţului.
Interfluviul dintre Dâmboviţa şi Argeş, exceptând luncile celor două râuri, este alcătuit din depozite de pietrişuri şi nisipuri cu o permeabilitate bună.
În colţul sud-vestic al judeţului, la sud de lunca Argeşului, în sectorul aferent Câmpiei Găvanu-Burdea, apele freatice au condiţii foarte bune de înmagazinare, pietrişurile şi nisipurile stratelor de Frăteşti fiind prezente la o mică adâncime sub cuvertura de loess. Aceleaşi depozite cu o granulometrie foarte favorabilă înfiltraţiei şi deci cu un orizont freatic foarte bine dezvoltat se întâlnesc şi în luncile Argeşului şi Dâmboviţei pe întregul traseu din judeţ şi de pe valea Ialomiţei în avale de Pucioasa.

Resursele subsolului
Resursele naturale cuprind o gamă importantă de bogăţii constituite în principal din : zăcăminte de ţitei, gaze naturale, cărbune, sulf, ape sulfuroase, marne,calcare, gresie. Condiţiile diverse de sedimentare au condiţionat existenţa unor variate resurse de subsol, cantonate cu precădere în zona subcarpatică, dintre care cele mai importante sunt zăcăminte de ţiţei şi gaze. Acestea se dispun pe patru aliniamente principale: intern, cu structuri faliate şi deversate spre S: Colibaşi (Iedera) - Ochiuri – Ocniţa - Valea Roşca - Aninoasa – Sotânga – Boţeşti (jud. Argeş); central-nordic, cu numeroase cute diapire: Moreni – Răzvad – Teiş; central-sudic, cu structuri brahianticlinate şi diapirism incipient: Mărginenii de Sus – Bucşani; extern, respectiv contactul dintre marginea sudică a avanfosei cu Platforma Moesica: Corbii Mari - Glavacioc (Jud.Argeş).
Rezerve importante de lignit sunt la Şotânga – Mărgineanca; zăcăminte nemetalifere de sulfla Pucioasa şi de gips la Pucioasa, Cucuteni - Fieni, Lăculeţe. Rocile utile şi materialele de construcţii, în cantităţi însemnate, sunt reprezentate prin: argilecomune în arealele Crângurile, Doiceşti - Glodeni, Pucioasa, Sotânga; calcarela Lespezi – Dobreşti şi Valea Brăteiului; gresii la Buciumeni şi Moroeni; marne în rezerve calculate, mari, la Sima - Fieni, Pucheni - Moroeni, nisipuri şi pietrişuri.
Acestor resurse de subsol li se adaugă izvoarele minerale: sulfuroase - sodice, sulfatate şi bicarbonatatela Pucioasa; sărate -iodurate - bromuratela Vulcana şi sărate la Bezdead, Glodeni Lăculeţe, etc.
Varietatea mare a condiţiilor de relief şi litologie, asociate cu o etajeră altitudinală a climei şi vegetaţiei, a determinat dezvoltarea unui variat înveliş de soluri. În S în câmpia piemontană, apar soluri brun – roşcate şi chiar cernoziomuri argiloiluviale freatic umede (în SE), soluri pseudogleice podzolite, iar pe traseele joase soluri brune şi brune închise, adesea freatic umede, ca şi soluri aluviale. În Piemontul Cândeşti, dominate sub solurile brune podzolite frecvent pseudogleizate, solurile podzolice argiloiluviale şi solurile pseudogleice podzolite, inclusiv planosoluri, formate pe depozite fine argiloase.
În dealuri (Subcarpaţii Ialomiţei) cea mai mare răspândire o au solurile brune şi brune podzolite, pseudorendzinele, iar pe alocuri apar şi soluri brune acide (pe depozite uşoare).
În zona montană se etajează, de jos în sus, soluri brune acide, soluri brune podzolice şi podzoluri, de regulă scheletice şi cu profil relativ subţire. La solurile menţionate în regiunea de podiş şi dealuri piemontane se asociază faze erodate ale diferitelor soluri.

Clima

Unităţile climatice.Teritoriul judeţului Dâmboviţa aparţine în proporţie de cca. 80 % sectorului cu climă continentală (50%) ţinutul climatic al Câmpiei Române şi 30 % ţinutului climatic al Subcarpaţilor) şi în proporţie de cca. 20 % sectorul cu climă continental-moderată (ţinuturilor climatice ale munţilor mijlocii şi înalţi).

Regimul climatic general.
Ţinutul cu climă de câmpie se caracterizează prin veri foarte calde, cu precipitaţii moderate şi ierni nu prea reci, cu viscole, rare şi frecvente intervale de încălzire, care duc la topirea stratului de zăpadă. Pentru sectorul cu climă continental-moderată sunt caracteristice verile răcoroase, cu precipitaţii abundente şi ierni foarte reci, cu viscole frecvente şi strat de zăpadă stabil pe o perioadă îndelungată. Ţinutul Subcarpaţilor reprezintă caracteristici climatice intermediare.

Temperatura aerului
variază în limite largi din cauza diferenţelor mari de altitudine a reliefului. Mediile anuale depăşesc 10,0oC în ţinutul de câmpie (10,1oC la Titu şi Găeşti), coboară până sub 90oC în ţinutul Subcarpaţilor şi variază între 6,0 şi 0,0oC în sectorul montan.Pe culmile cele mai înalte devin negative, coborând chiar sub -2,0oC (-2,6oC la vîrful Omul). Mediile lunii celei mai calde, scad treptat de la câmpie (21,7oC la Titu şi Găeşti) către deal (21,0oC la Târgovişte) şi munte (cca. 5,0 - 6,0oC) pe culmile montane cele mai înalte). Mediile lunii celei mai reci, ianuarie, sunt ceva mai coborâte în câmpie (-2,9oC la Titu şi -3,2oC la Găeşti) comparativ cu zona de dealuri (-2,3oC la Târgovişte), din cauza frecventelor intersiuni termice care se dezvoltă în partea cea mai joasă a judeţului. Începând de la cca. 500 m în sus, mediile lunii ianuarie scad, paralel cu creşterea înălţimii, până la valori sub -10,0oC. Pe culmile montane cele mai înalte, mediile lunare cele mai mici, se înregistrează în februarie când ating chiar -11,0oC. Maximele absolute înregistrate până în prezent au depăşit 40,0oC, în zonele de câmpie şi de dealuri (40,4oC la Târgovişte în ziua de 20 august 1946) şi 22,0-25,0oC în sectorul montan. Minimele absolute au coborât sub -30,0oC în ţinutul de câmpie (-31,0oC la Găeşti în ziua de 24 ianuarie 1907) sub -28,0oC în ţinutul deluros (-28,3oC la Târgovişte în ziua de 25 ianuarie 1942) şi până la -38,0oC pe culmile montane cele mai înalte. Numărul mediu anual al zilelor de îngheţ depăşeşte 100 zile în ţinutul de câmpie, 110 zile în ţinutul de dealuri (111,3 zile la Târgovişte) şi 260 zile pe culmile cele mai înalte ale munţilor.

Precipitaţiile atmosferice
cresc substanţial odată cu altitudinea. Cantităţile medii anuale totalizează 512,1 mm la Potlogi, 500,0 mm la Târgovişte şi peste 1300,0 mm pe culmile montane cele mai înalte. Cantitaţile medii lunare cele mai mari se înregistrează în iunie şi sunt de 80,1 mm la Potlogi, 85,1mm la Titu, 83,1 mm la Târgovişte şi 170,0 mm pe munţii cei mai înalţi. Cantităţile medii lunare cele mai mici cad în februarie la câmpie (28,2 mm la Potlogi şi 30,3 mm la Titu) şi deal (22,1 mm pe culmile cele mai înalte). În semestrul cald o mare parte a precipitaţiilor prezintă caractere de averse. Cantităţile maxime căzute în 24 de ore au atins 95,6 mm la Titu (3.VII.1939), 103,8 mm la Potlogi (20.VIII.1949), 135,0 mm la Găeşti (13.VII.1941), 190,0 mm la Bilciureşti (29.VI.1928), 155,6 mm la Târgovişte (1.VII.1924) şi peste 110,0 mm pe munţii înalţi.

Stratul de zapadă
prezintă o discontinuitate accentuată în partea joasă a judeţului şi o mare stabilitate în cea înaltă. Durata medie anuală este mai mică de 50 zile la câmpie şi mai mare de 215 zile pe culmile montane cele mai înalte. Grosimile medii decadale ating în ianuarie şi februarie la câmpie valori de până la 10,0 – 15,0 cm, iar în ianuarie - martie, la munte valori de până la 30,0 - 50,0 cm.

Newsletter
Abonează-te aici şi vei primi pe mail ultimele noutăţi despre toate evenimentele şi manifestările ce vor avea loc în Dâmboviţa.
vizitatori
27 Jun 2017
33941 unici